Clopote bat rar în miezul nopții,
ticăie încet, mai rar,
ceasul morții.

Mai devreme s-a mai stins o viață,
un cântec
cu note reci de gheață.
A mai căzut o stea din cer
în infinit,
unde toate pier.
Se descompun în aer suflete zburând,
spre ceruri negre
cad oamenii pe rând.
In neguri false se-avântă porumbei,
dispar și-și frâng
aripile din ei.

Complotează împotriva noastră sorții,
ticăie încet, mai rar,
ceasul morții...