A oprit covorul magic
Ce prin basme a purtat-o.
Prea galactic, mult prea dornic;
A găsit ce-a căutat.

A străbătut munții ca sticla
Să vă găsească pe voi,
Imitând-o și pe mierla
Ce se zbate în noroi.

Și te-a întâlnit pe tine..
Tu de ce n-ai zis nimic?
Nu observi că noaptea vine
Și nimeni nu i-a primit?

Ea atunci deschide poarta,
Latră câinii mari la ei;
Un covor mobil și-o fată
Intră veseli în bordel.

Dar Aida se încruntă,
Multe riduri își arată.
Și pornește ca o brută,
Menținându-și vatra caldă.

"Spune-Aida, ce te doare?
Nu iți place c-am intrat
In bordelul tău cel mare?"
Spuse fata de-mpărat.

Și Aida iar se-ncruntă,
Punând gheara pe covor;
Ea-i gătită ca de nuntă
Și e mamă de fecior.

"În bordelul meu cel mare
Nu ai loc asigurat.
Căci ei vin să ne omoare
Dobitoacele din sat.

Să nu crezi că îți vreau răul,
Dar în noaptea asta stai.
Iară mâine ia-ți covorul
Dacă vrei soartă să ai!"

Și Aida plecă tristă
De la fata de-mpărat.
Simina a plecat sinistra
Imediat ce-a luminat.

Covorul ei roșu o-ndrumă
Printre copacii cei mai dalbi,
Căci a căzut întâia brumă
Și perii-i castanii sunt albi.

Dar la răscrucea din față
Se-aud tropote de cai;
Opt spărgători ce par de viță
Al căror șef-l cheamă Isai.

Văzând copila disperată,
Privind cu ochii-i mari în gol,
Le face semn și-atunci de-odată
O săgeată vine-n zbor.

Atât de repede ucide,
Atât de aspru-a fost Isai.
Însângerată și-n cuvinte-
Siminei suflet e în Rai.

Răscrucea din păduriță
Cu trupul fetei la mijloc..
Covoru-acum e păturiță
Și se simte aspru foc..

Dar așa a fost să fie
Din senin a explodat;
Le-a murit din barbarie.
Numai Isai a scăpat..