când te-am văzut prima oară
păreai o nimfă
care presăra urnele de piatră
cu petale de nuferi

cu ochii închiși îți miroseam fața
încet fără să știi

părul mi se lipea de obrazul tău
vorbindu-mi despre cer
vibrație albastră a veșniciei

eram un muribund gata de transplant
pur și simplu luai irisul în palmă
inima plămânii
așezându-le fără greș

prima dată când am înviat
te-am regăsit într-o frescă
cu alungarea din paradis

iar culorile ne îmbrățișau scorojite
așteptând alte răsărituri