aveam un vers, un cântec de lebădă,
care putea fi dezvoltat.
de la ce să încep?
măseaua- nu mă doare chiar tare, dar mă agasează, într-adevăr.
sunt pe spate, cu capul ridicat incomod, piciorul drept peste cel stâng,
port un fes larg și caraghios,
un trening și vesta albă, din lână,
pantaloni de bazar cu bată jos
și șosete de casă, acoperite de ciorapi subțiri de magazin.
mă aflu în camera noastră,
colegul joacă Wolfi,
un altul e plecat să dea meditație,
mă doare întrucâtva fruntea, din cauza măselei,
oriîncotro m-aș întoarce dau de dinții mei supurând