În stimă-altădată erau numai genii.
Mulțimea ce poate să-ți dea pentru vis?
De pildă îl văd pe Turgheniev
sosind la Paris.
Cătîndu-și ospețele și desfătările
în societatea - zisă înaltă,
el, scriitorul cu „depărtările“,
gîndea la zăpezile de altădată.
De la moșie veneau bani frumoși.
Creioane, cu metri, consumînd - rob simțirii -
dumnealui suspina :„Ce frumoși,
ce proaspeți erau trandafirii!“
Astăzi așa
nu mai merge să scrii.
Scriitorul își ia
fapte vii.
Scrie, știind ce anume.
Știe eroii ce-i sînt și ce fac.
Dacă-i un om, spune-i pe nume,
De-i coropișniță, vîr-o în ac!
Nu flecăreli, nu distracție cată,
ci comunismul apropiat.
Un singur lucru vrea fruntea înaltă:
să scrie simplu și-adevărat.
Articolul e cartușieră.
Versul cartuș.
Noi tragem la ziar, nu-n romane-galeră,
în neisprăviți, în dușmani, în intruși.
Romanele - cu stațiuni balneare perechi! -
a odihnă adie, a scînteie nu scapără...
Ziaristul, procuror a tot ce e vechi,
construcția noului apără.

Eu, ziaristul, fiindcă munca-mi respect,
în așa fel aș scrie - în presa întreagă -
încît la mine-n fereastră direct,
dușmanul să tragă.
Iar celui pe care proza roză-l îmbie
să fîlfîie aripi prin meleaguri și sfere,
n-au decît să-i cultive trandafiri de hîrtie
revistele-sere.

La ziare să scrieți! Nu zic cartea că-i rea,
dar eu cu ziarul mă simt pe măsură...
Iar arta lor pură, o fi artă sadea,
la horticultură cu ea!

1928