Sunt prea devreme, domnule, bătrână
Deși, prin oase-mi bat, adesea, cerbi
Și sângele meu are gust de ierbi
În care doame-aprinderea păgână

A unei stele-n care-ngheți și fierbi
În clipa-n care-i simți curgând prin mână
Izvor din Axis Mundi drept fântână
Cu picurii diamantați... superbi,

Nu ți-ai dori alături să-ți rămână
Spre ziuă, răni hidoase-n trup să-i vezi
Din carnea ei duhni-va a țărână,

Pe care-n pumn, culege-o-vor aezi
Ce plămădind din ea un chip de zână
Þi-l vor lăsa să-l binecuvântezi.