Îmi sfarmă gândurile, gura lui târzie,
floarea pe care mi-a pus-o-n sân
potrivindu-și părul în umbra ochilor
mei .
Încet, petrec din mușcătura lui în
gleznele mele, lugubrul marș prin praf.
Eu îmi termin gândurile, duc pușca
la nară, trag mirosu-i mâncat de liniște,
răcoarea-i ștearsă cu strălucirea luminii
pe metal.
În ochii ei văd armistițiul, enciclopedia
neamurilor 'o să crăpăm numai de
foame NU' ; sângele cu apa, frânghia cu
puțul, mâna cu lopata încărcată de
pământ; aceleași înmuieri în pasta lor,
aceeași pantă cuminte:
îmi las bazinul în sandaua lui, îmi leg
șireturile, îmi sui picioarele cu podul
palmelor; tristă de uscăciunea în care zac,
veștejită și dulce, tristă că-i doar așa,
un singur lucru cert, asta, eu.