domnule director

îmi pare rău dar astăzi nu pot munci starea asta de lipsă
mă paralizează am mai simțit-o și-n alte zile dar ca azi niciodată
uneori o simțeam ca o arsură pe limbă alteori ca un gol în stomac
noaptea lupi inventați umblau prin mine ca printr-o casă
goală în care te așezi pe parchet și nu știi ce să faci
îmi pare rău dar ca azi niciodată nu pot să spun nimic important

apa se prelinge pe ceafă în fața ochilor o lumină puternică
duc mîna la tîmplă din viața mea cad în altă viață
trei dimineața la mine în cartier gunoierii ridică tomberoanele
eu stau în mașina poliției la capătul orașului o stare nedefinită de frică
sirene pentru un erou național a plecat să se facă bărbat în madrid
s-a întors nemișcat așteptăm toți la marginea orașului cineva îmi respiră în ceafă
poate orașul cu o mie de nări poate un polițist pe care-am să-l uit pînă la ziuă
din camion se descarcă sicriul o femeie plînge scurmă sicriul ca o găină pe care tata
o jumulea într-un anotimp cînd paștele avea aromă de spirt și cafea

îmi scutur capul de parcă aș fi un mamut care încearcă să scape de animale mai mici
în fața ochilor iar o lumină puternică
o lutărie un urlet pantoful unei fetițe ieșind din pămînt îmi iau sîngele fricile tremurul
mă chircesc în stomac nu sînt eu cel care dezgroapă cu unghiile

acum dimineața e frig probabil ea îmi lipsește cel mai mult cînd
mîinile mele sînt reci ca un fiord în care se mai prăbușește o bucată de carne

domnule director
nu de morți mi-e frică mie acum
mi-e frică de spania malta sau israel mi-e frică de un hotel numit belvedere
unde am o sesiune de training bineînțeles voi uita tot ca să fac loc
senzației nenorocite de lipsă
am să mă întorc cu o diplomă care atestă dreptul civic fundamental
nu de moarte mi-e frică mie acum
ci de somn și de viața care mi-o bagă pe gît
ca o lingură de clorocalcin într-o inevitabilă lipsă de oase