rouă pe ierburi aproape uscate și zilnicul zbor înspre interiorul luminii
cadențe sălbatic izvorând arămiul pletelor tale în apele negre
colina înaltă pădurea în flăcări zidul din trupurile noastre tot crește-descrește
semn de întrebare de-acum înspre vulturi planează

roșul de seară nu-i clopot de-argint nu-i timp de plecare
nu-i timp de cules animale vânate pe drum de-a întâmplarea
versul e mort lumina lui doar ne mai poartă prin lume
zborul e viu pasărea-i dusă de-acasă departe în strigăt de munte

e vremea aproape strugurii să-i călcăm în picioare desculțe
e vremea aproape călca-vom și peste ea cum timpul dezlegat de cuvânt peste noi
punem șaua pe caii cei negri câmpul desface înainte povestea
din galop aruncăm peste focurile aprinse la marginea lui o galbenă floare
se va desface în 1000 de ape abia atunci ne vom trimite iscoadele
se vor întoarce la noi prin amurg și vor aduce cu ele taina ieșirii din noapte



ascultă poezia în lectura autoarei