Imaginea ei rotundă începuse să-i dea târcoale.
Lumânări lichefiate
Miros greu de tămâie.


Venea târziu – după ce șoimul își încetase chemarea în sânge
iar blestemele învechite se stinseseră;
Venea târziu fără însemne de spirit sau duh
cu carnea umedă stătută
cu sânii moi vâscoși
cu buze reci și gri
cu pântecul diform crescut pe mucegaiul de pe cruci
cu răsuflarea lâncedă.



Imaginea ei rotundă începuse să-i dea tîrcoale;
Se furișa pe sub ușă cu fluturii șchiopi,
Se prelingea pe pereți cu umbrele cărților,
Se înălța cu aburul cafelei,
Se risipea într-o îmbrățișare dospită în umbra vechii spaime.

În zori își purta cu mândrie stigmatul sărutului ultim
Iar buze pârjolite strigau trădarea crucilor.