Nu-mi mai spune de câte ori am supt ploaia,
de porțile pe care le deschid, mâna cum o pun moale
pe spatele tău. Nu-mi spune că ceașca din care-mi
beau laptele e spartă; s-a răsfirat în câteva cioburi
calde de sticlă
- fie, să rămân cu gura strâmbă de pumnii mei,
astă-seară să respir ca o adiere străpunsă de zmei.

- Trenul se-nșiră în gară cu sunetul lui de furnal, nu
mai rămâne decât podișul să-ngâne mersul timpului
în satul acesta.

Nu mai spune că de câte ori am supt ploaia am întins
rădăcina ei mai adânc în mine- alteori îmi tremură
glasul pe spatele tău, întărit de răceală- treptele de
căldură pe frunte, palmele imposibile și roșii.
Să numeri victorie după victorie- o să primești o brută
care o să pășească înaintea ta, o să-ți plivească câmpul
de mărăcini, seva de sare, ghimpii de lumină

- nu mai spune, tu, pașii aceștia, n-ai cum să-i înveți;
de întrebările tale puse în miezul nopții, gura mea e
închisă ca o pasăre.
Mi-am supt deja cearcănii, am fost în satul acesta
mersul stângaci al timpului, câteva cioburi calde de
porțelan, but still, don't you fast these 'till i burst myself,
leisure for a child that begin his leap to see.