există un cuțit special pentru voce, atunci când te ascunzi în corp
sau încăperi aglomerate și trece un pericol prin tine
șira spinării tresare, mâna strânge cuțitul
- o apărare durează întotdeauna până la miezul nopții –
a doua zi paznicul se îmbracă elegant, așază instrumentele în sertar
dispare în mulțime

vorbești numai în gând, afectul transparent se desprinde
acoperă suprafața lucrurilor
sub covor mișună câteva insecte înfometate, așteaptă emoția diurnă
reveria din care să se înfrupte, ling marginile sipetului
spaima cu gust de camembert, delicatesa letală

te ridici de la masă, vrei să prinzi insecta-mamă, îi urmărești vocea
o întinzi pe lama cuțitului
un ritual absurd, dar paznicul are nevoie de o cină în liniște
de ochii bătrâni și corpul gol, care tremură-ntr-un colț
își ascultă scâncetul, adoarme înainte de tăiere