Mă trezesc în imposibilitatea de a lua o decizie corectă
Și orice drum aș apuca, direcția este greșită,
Drumul se închide înainte de a se deschide,
Ca ușa trântită în fața celui care îți aduce aminte
De viața de dincolo de orizontul tău închis,
Al meu e la fel, nici măcar nu s-a luminat și s-a stins,
Îmi plâng lumina răpită de cei ce nu vor să mi-o dea,
Au destulă, dar nu mă pot împărtăși din ea,
Când ai mult, ai vrea să ai totul, dar -
Când nu ai nimic și o picătură ți-ar fi de-ajuns,
Să-ți stingă setea din suflet, să-ți spele gustul amar,
Te chinui, te zbați, mori și renaști, totul în zadar,
Ajungi să uiți de unde ai plecat, uiți drumul, destinația,
Simți că obosești, fără odihnă mergând, ușor-ușor îți pierzi rațiunea,
Rămâi învăluit de ceața din tine, te împiedici și cazi,
Până uiți totul, cine ești, de unde vii, ce zi este azi,
Dacă a trecut mult timp sau puțin, ce contează?
Oricum stând pe pământ simt cum inima îmi pulsează,
Clipesc, vreau să văd stelele, le acoperă norii,
Și morți faraonii sunt tratați ca nemuritorii,
Dar nu poți câștiga ceva fără a plăti un preț,
În mijlocul deșertului se înalță Sfinxul măreț,
În jurul lui totul e pustiu și trist, îl bate vântul,
Îi aud șuieratul, spulberă praful, erodează pietrele,
Se dărâmă totul, nimic nu este veșnic, ce păcat,
Mă uit la el, îl admir știind că este resemnat,
E ca un semn că totul se pierde în neant.