îți voi zice în cât mai puține păsări posibil

cât de negru e cerul spre care privesc

îți voi zice cum îmi trece-amintirea prin față

ca o pisică neagră și scuip

și fac trei pași înapoi

îți voi zice cum se deposedează iubirea de arme

și cum veșnicia devine o afacere cu fântâni

în care se spală banii murdari

îți voi zice cum a intrat un fir de nisip

în ochii timpului și cum a lăcrimat pe ascuns

îți voi zice cum cei mai buni prieteni

vin în vizită cel mai puțin

îți voi zice cum prin subteranele minții

Dumnezeu se balansează pe un hamac plin de stele

îți voi zice cum locuim unii-ntr-alții

fără niciun motiv de a rămâne o secundă în plus

îți voi zice în cât mai puține păsări posibil

cât de negru e cerul spre care privesc

și cât de dor îmi era de zidul acela

la care morții nu mai sunt plânși