agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-12 | |
Ascunse de frunzele mari, boabele de struguri se colorează din ce în ce mai mult, așa cum le-a lăsat Dumnezeu; ciorchinii atârnă greu sprijinindu-se de crenguțele deja lemnoase.
Răsfățici rupse cu greu un strugure mare, negru, mâncă două boabe nespălate, apoi văzând încruntarea de pe fața bunicii îl duse la robinet să-l spele. Mâncă cu poftă apoi, întâi rupând boabele cu mâna una câte una, apoi ducând ciorchinele la gură, încercând să mănânce mai multe boabe odată; dar acestea căzură pe jos, dând prilej de mustrare.... - Răsfățici nu risipi boabele, e păcat de ele, ai văzut ce mult ai așteptat să se coacă, în fiecare zi mă întrebai de ce nu se coc că ai poftă să mănânci .... acum dai cu ele pe jos!?.... Petronel, pisicul cu blană gri, văzu un bob rostogolindu-se până sub mustățile lui, îl mirosi, dădu curios cu lăbuța să vadă dacă mișcă, dar nu-l atrase în nici un fel... Își așeză plictisit capul pe pernuța de frunze uscate căzute din prunul de lângă gard. Domnișoara Răsfățici, aruncă înapoi în vie ciorchinele gol, își privi degetele albăstrite de zeama de strugure, și hotărî că sunt prea murdare pentru a le lăsa așa, își folosi fustița roz pe post de cârpă de șters, decorând-o cu două dungi albastre. - Þț, țț țț! Mai apucă bunica să zică, înainte ca Domnișoara să plece la plimbare prin curte. - Eu cu ce mă joc? Strigă ea. Nu mai am nici o jucărie, mă plictisesc... - Cu jucăriile pe care ți le-ai aruncat peste tot, caută-le! - Unde? - Unde le-ai pus acolo sunt! Eu am treabă! - Toată ziua ai treabă! Și eu cu ce mă joc? Petronel ridică fericit capul și ciuli urechile, în sfârșit are ce face, o să se joace Răsfățici cu el; se ridică și cu pasul molatec se apropie de fetiță, dar ea îl goni: - Pleacă de aici că nu am chef de tine, nu vreau să mă joc cu tine! Unde o fi mingea mea? Petronel, își aminti că văzuse sub o tufă mare de viță de vie, o minge mare, pe care erau desenate cele mai frumoase prințese, frumos colorate; o aduse împingând-o cu boticul; în primul moment Răsfățici se bucură, apoi văzu că mingea e murdară și nu avea nici un chef să o spele: - Bunica, mingea mea e murdară. E plină de pământ, nu vreau să mă joc așa cu ea. Mi-o speli? - Nu am timp draga mea, ori o speli tu, ori te joci cu altceva. - Bine mă joc cu altceva, dar cu ce? Oare unde o fi păpușica mea sirenă?? Se întrebă ea atingând ușor tâmpla cu degetul. Petronel auzi, fugi iar scotoci printre tufele de vie și apăru cu păpușica în dinți de parcă venea cu un șoricel; o lăsă jos la picioarele fetiței, apoi se frecă cu spatele de piciorul drept al acesteia. - Petronel, țipă Răsfățici unde ai găsit-o? A! știu, tu ai ascuns-o, de aceea nu o găseam eu... dar unde o fi acum bluzița și codița de sirenă! Acum arată ca o păpușă obișnuită, cu mânuțe, cu piciorușe, nu mai are codița roz de sirenă! Oare unde o fi. Îl privi încruntată pe Pisicuț: unde ai ascuns codița? Petronel o privi mirat. Nu el pierduse păpușa, nici măcar nu știa despre ce codiță vorbea fetița lui... „ De ce o da vina pe mine?” Ea s-a jucat sub nuc cu păpușica asta mică, îmi amintesc că a dezbrăcat-o, apoi a aruncat o cârpiță sus în nuc; bine, bine, tot eu mă urc după cârpița aia roz”... Petronel plecă spre bătrânul nuc legănându-și codița; se cățără pe tulpină, înfigându-și ghearele în coaja groasă, cu mișcări abile ajunse exact pe creanga unde se găsea agățată codița sirenei. O luă în dinți, sări pe streașina casei și de a acolo lăsându-se să cadă pe burlan ajunse la baza casei, având mare grijă să nu-i scape „cârpița” Ajunse în sfârșit lângă piciorușele Fetiței care în tot acest timp îl privea mirată. - Mulțumesc Petronel! Își aminti ea că e frumos să fii politicoasă, ești un prieten de nădejde! Ia să vedem dacă reușim să îmbrăcăm păpușica. - Răsfățici lasă joaca și hai să mănânci... - Tocmai acum când găsisem și eu ceva cu care să mă joc.... Ei lasă că mă joc mai târziu, zise ea aruncând păpușica înapoi în vie... Petronel își frecă gânditor mustățile cu lăbuța dreaptă: oare de ce își aruncă ea jucăriile pe unde apucă??? Ce copil! Se minună el și hotărî să plece în căutarea unui șoricel cu care să se joace sau măcar cu o altă pisicuță... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate