treceam în fiecare zi pe lângă poarta ei
părea că nană Ioană
deschidea toate diminețile
și închidea toate nopțile
sub privirea ei adâncită în zare
ca într-o icoană

nu știu ce aștepta,
dar timpul o încovoia între mâini bătrâne
și o îngenunchea până la pământ
în oftat de lacrimi,
iar zarea se micea între ani
până când nu a mai fost deloc

sub privirea ei adâncită în depărtare
ca într-o icoană
părea că nană Ioană
deschidea toate diminețile
și închidea toate nopțile...