Am fost nemuritor odată,
Și viața îmi era deșărtăciune chiar;
Și nu era ceva pe lume ca să poată
Să aibă de iubirea mea habar.

Am fost nemuritor odată,
Și nemurirea s-a născut atunci și ea;
Apoi deodat’ amăgitoarea soartă
A transformat iubirea într-o rece stea.

Și totuși licărirea stelei reci,
Ea lumina-mă-va întodeauna,
Și drumu-ți când va fi să pleci,
Și când va fi să-mi faci din mers cu mâna.

Am fost nemuritor odată,
Am fost cum nu am să mai fiu nicicând,
Și nici n-am cum, când nemurirea-i dată,
Atât doar cât clipește-un gând.