înăuntrul trupului se conturează
un nud de femeie
de-a curmezișul stă gândul
singurul semn
saliva căzută printre degete
din craterul timpului
ostatec în lacrima lui
rostogolește o rugă

așa realizează imaginea
din zgomotul de afară

nici nu vrea să știe
de ce iarba e mai verde
pe la margini
decât cerul aplecat
peste valuri
din umbra nisipului
adus la mal
respiră împăcare

totuși e mult prea mult pentru el
și mult prea puțin pentru noi