am privit ploaia într-o baltă sperând că nu mă voi uda
te-am visat sâmbătă seara sperând că vei pleca
nu am știut unde să îmi curăț haina de sângele tău
pe mâinile tale pielea se transformă în carne

ar fi trebuit să îți înfășor trupul cu sârmă ghimpată
ar fi trebuit să îți urmez pași în tăcere
tu nu mai ești femeia cu sângele proaspăt
corpul ți s-a umplut cu cel mai puternic venin de șarpe
și ai plecat lăsând pe masă un cuțit și-o foaie goală

pe partea în care ai crescut din mine
sunt omul care nu știe să scrie.