agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-29 | |
Probabil e frustrant să ai o anumită poziție în societate, și să fie - printre așa-zișii subordonați- printre oamenii cu una sau mai multe trepte mai jos decât tine unii mai întreprinzători, mai deștepți, mai fâșneți decât tine, cum spune românul. Trebuie să fie iarăși destul de greu ca tu să ai o poziție călduță, într-un loc important, dar să sune telefonul la șefa ta să îi spună cineva, câteva lucruri, nu tocmai plăcute, iar șefa să te ia la rost. Să te trimită pe teren....doamne cât de urât este să mergi pe teren..Imi spunea acum vreo săptămână, M., o amică de la o televiziune din municipiul B.: 'pe mine să nu mă pui să scriu și să nu mă pui să merg pe jos!'. Așa și pentru personajul nostru: să nu îl pui să meargă,să alerge dar mai ales să nu îl pui să gândescă coerent mai mult de 10 secunde că se gripează.
Personajul nostru poate fi la fel de bine bărbat dar poate fi la fel de bine și femeie. Aici cititorul are o libertate de alegere deplină. Dar există în această formă de libertate o mare constrângere deoarece personajul nostru nu poate fi numit, cu siguranță, nici bărbat, pentru că are forme de femeie, are voce de femeie și are o slujbă de femeie. Dar nu poate fi numit, cu siguranță, nici femeie pentru că e tuns scurt, se îmbracă numai cu pantaloni, bea bere cot la cot cu bărbații, înjură birjărește și are mers de bărbat. Bine, mersul poate fi pus și pe seama kilogramelor în plus care nu îți dau posibilitatea să fii sigur dacă cele două protuberanțe care se sprijină pe burta -v-am spus că bea bere!- de proporții bărbătești, sunt pectoralii unui halterofil profesionist care s-a lăsat de sport acum 20 ani sau sânii -acum înecați în grăsime- unei fete care a fost frumușică acum 30 de ani. Singurele lucruri pe care le știm cu siguranță sunt că are, fără doar și poate, 41 de ani bătuți pe muchie, ten pământiu -grozav de pamântiu- zici că e o lutărie fața lui, o gură mare -și la propriu și la figurat- păr cânepiu ca paiele aranjate într-o claie, păr spălat doar așa din când în când, ochii îi are căprii și îi place (ori este nevoit) să corecteze virgulele din lucrările de serviciu ale colegilor pentru că altceva mai inteligent nu are cum să facă (am specificat că servește societatea dintr-o funcție cu responsabilități multiple!). Eiiii ochiii!.. Cu ochii e altă poveste. Ochii sunt ori mari, ca de cucuvea, ca două tipsii pe care personajul e gata să îi pună pe masă daaar..cu o condiție: să îl măgulești, să îi ciripești cu glas sfios, supus și spășit ce bine a adus din condei o anumită frază sau cât fler a avut când l-a băgat pe X-ulescu de la proiectări la fund, cu șopârlele alea 'deștepte' despre afacerea pe care o propusese în consiliul de administrație. Auzi ce nerușinare : să vină pârlitul cu idei de dezvoltare. Păi unde se crede? Ce, dacă lucrează la Proiectări de acuma gata se crede și deștept? Eiii comedie... Ori, dacă îl iriți, adică îi spui adevărul pe care ți-l cere cu disperare: spune-mi cum mă vede lumea? De ce altora le spui ce crezi despre ei dar mie nu îmi spui? Uite nici la ședințe nu îmi faci niciun comentariu, nici prin mail nu îmi trimiți părerea ta de specialist, ce naiba , lucrezi la proiectări, ești cultivat! Spune-mi , sunt matur pot suporta și accepta adevărul!! Cât de înșelătoare e disperarea unora... și tu, care crezi că lumea a început cu Adam și Eva, tu care ai moștenit, sine qua non, încrederea în buna credință a partenerului de la Adam, îi spui: prietene aici nu e bine, aici ești prea limitat în viziune sau și mai rău nu ai viziune ori, aici, ai pus faptele fără să dai dovadă de discernământ.... Eheheii, atunci ai dat de văru' lui Nichiperchea! Ochii pesonajului se retrag în spatele pungilor de grăsime și se fac două fante răutăcioase care, deși nu strălucesc -am sugerat că peronajul nu este din cale-afară de isteț- dacă ar avea consistența fierului te-ar stăpunge dintr-o parte în cealaltă. Dacă ochii sunt poarta sufletului, atunci, ori tipsii ori fante înnecate în grăsime, ochii personajului nostru sunt drumul către niște hrube mucegăite, pline de găinaț, hrube prin care colcăie șerpii invidiei, viermii impotenței intelectuale, șobolanii lăcomiei și, pe deasupra tuturor, păsările răpitoare ale aroganței -de la ele este găinațul!- toate aceste ființe fiind frumoase de grase și trăind într-o armonie deplină. Acum, vă dați seama că dacă ieri a sunat telefonul, cam într-o săptămână două personajul nostru ar putea avea, după atâta mers și nevoie de a gândi, un șoc anafilactic sau un vis tulburător în care ar trece într-un 'Index librorum prohibitorum' toate cărțile pe care nu le-a citit pentru ca să nu mai existe niciun X-ulescu de la Proiectări mai întreprinzător, mai deștept, mai fâșneț decăt el, cum zice românul. hai, la bună recitire. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate