Doamne, ce caut?
de unde strig, de unde vin?
răspunde-mi Doamne...
și e tăcere, lumina plânge,
se scurge pe față
ca ploaia cu gheață.
Cu ochi de vulur
pătrund cuprinsul,
întreaga lume
și mă desfac, și mă retrag
îmi târii aripile goale,
cu ochii triști și obosiți
spre tine Doamne.
Mă strigă cerul cu șoapte,
cu îngeri și o insulă albă
privesc tremurată de scenă,
să urc pe scară?
să alerg prin lume?
Devin statuie,
doar frunzele se mișcă în jurul meu
și norii care se grabesc să moară.
E o tăcere înceată,
ca fulgii de ușoară
și vine noaptea ...
și stelele mă cheamă.