și-a ros piciorul prins în capcană și n-a mai scris
n-a mai vorbit cu oamenii
doar când este ceață își plimbă câinele fluierând

atunci împrejuru-i duhnește a pustietăți siberiene
i se înfrigurează a scârbă cu strângerea din umeri
a fecioarei înaintea pomenilor cu sangria

ai lui au tăiat pădurile au înfiat
măceșii corcodușii lăstarii
mărfare cu umeri soioși transportând
în lumea cealaltă căpșunarii

aici
pielea bătrânilor s-a lipit de fierul porții
și mor de parcă ar conduce pe cineva
nehărăzit viitorului

rămân modestele sărbători ne rămâne
barbaria cu hrană destulă
și numai câinele lui fără stăpân
fluieră ceață pe gură

fie-le numele saniei pomenit