Unu este-un ghiocel,
Ce se leagănă ușor
Când bate un vânticel
La-nceput de mărțișor.

Este cam supărăcios,
Stă mereu cu nasu-n jos...
Și se plânge că e singur,
Dar nu e, eu vă asigur!

El este urmat de doi,
Ce seamănă cu-un rățoi,
Sau cu-o lebădă frumoasă,
Gingașă și grațioasă...

Sau poate-i un bastonaș
Ce sprijină un conaș...
Unde-s doi, puterea crește,
Și se-mparte tot frățește...

Treiul e un pic mai mare,
Două dealuri, în picioare,
Sau e un cocor în zbor,
Spre țări calde călător.

El a fost un mic inel
Pe deget stând frumușel...
Meșterul l-a rupt în două,
Să-i dea folosință nouă.

Dar asta nu mai contează...
După el... patru urmează,
Care e un scăunel
Răsturnat... nu stăm pe el...

Secera cu coadă ruptă
Ce din lanuri se înfruptă
E, desigur, cifra cinci...
Câte degete-n opinci...

Peste șase n-am sărit...
Este un număr iubit!
E un lacăt desfăcut,
Pus la ușa de-nceput...

Parcă e un melc răcit,
În căsuță răsucit,
Care stă să se răstoarne
Și să scoată-n grabă coarne...

Șapte parc-ar fi o coasă
Mititică, netăioasă...
Șapte zile sunt, surori,
Trec ca șirul de cocori.

Ei sunt mici, ca doi pitici
Colăcei pentru furnici
Numai buni de pus la copt...
Ei formează cifra opt!

Rotunjori și bucălați,
Sunt tot frați, mereu legați;
Unul pe-altul se urmează,
Cifra opt de o formează...

Maimuțica cea vioaie
Coada ușor își îndoaie,
De seamănă amândouă
Chiar leit cu cifra nouă .

Noi am fost copii cuminți:
I-am ascultat pe părinți,
Și la școală-am învățat,
Numai zece am luat!