Întâlnit-am sub un fag
unul negru, unul alb;
cât i-s albului de dragă,
mie, negrul mi-a fost drag.
Și-nnegritu-mi-s-au toate:
peste dealuri, peste ape,
peste munți, peste câmpii,
peste văile pustii.
Am uitat de Dumnezeu
pân' m-am înnegrit și eu
și de-atunci tot buimăcesc
căutând să mai albesc.

Dar, cum apa să mă-nvie
când din mintea mea sălcie
mă întoarce gândul iară?
Doamne, fă-l ca să dispară!
Tatăl nostru... Sfântă Cruce
du-l și nu mi-l mai aduce!
Ori din negru fă-l albastru,
din măgar, un cal măiastru,
fă-l scânteie când mi-e fulger,
din Satana fă-l mai înger
sau aruncă-l în pustiu...
numai eu să nu-l mai știu!