poate că ai dreptate tu
cum stai acolo inventând
copacii de pe strada mea
trăgînd cu ochiul la fereastra
pe care ai sparge-o dac-ai vrea
doar întrebând
nu te-ai plimba?

Plouă cu frunze fată dragă
și niciodată nu mi-ai fost
departe
atâta vreme ca acum
îmi vine să mă mut cu totul
cu toamna mea
la tine-n drum
să te întreb
nu ce mai faci
știu
iar te cauți prin povești
de data asta aș vrea doar
să te întreb
mă însoțești?

poate că ai dreptate tu
cum stai acolo îngrijind
bolnavii de pe strada mea
spărgând cu ochiul o fereastră
cu umbra insolit de grea
doar să mă-ntrebi
nu te-ai plimba?