Sunt un fluture venit din amintire,
Din chip de om,din minte de pitic,
Cazut de pe-a spancenei stralucire.
Am revenit ce-am fost:am fost
nimic…

In universal meu,dejocuri si cuvinte,
N-am invatat sa zbor,caci nu era
firesc.
Sa vezi un fluture sa zboare
pretutindeni,
E-un fel de-a spunne ca cei morti mai
traiesc.

Acolo,ploaia ochilor mei era
Inexistenta.
Si Soarele era doar un tablou.
Zeitza Luna era de plasilina
Si,vantul,un simplu dur ecou.

Nu-mi amintesc sa fi fost vreodata,
In locuri,care-n minte sa le strang.
Decat pe-aceasta…nu stiu…lume de
cerneala,
Pe care-adesea incercam sa plang.

Si nu stiu nici sa fi-auzit,
Vreo voce dulce sa-mi sopteasca;
Ceva frumos in pas grabit
Si fals,dar dulce sa-mi zambeasca.

Vedeam mereu aceiasi ochi,
Cre mereu in lacrimi ma- necau.
Si cristalini,umezi si goi
Liniste,mila…cereau.

Prin fosnetul frunzelor prinse-n altar
Si prin zgomotul stropilor de cerneala,
Cautam adesea,dar nu gaseam,
Zumzetul culorilor ce ma-nconjoara.

Dar era ciudat ca inca traiam…
Dupa ani si ani blestemati…
Dupa nopti nesfarsite in care visam,
La ochi suferinzi si uitati.

Mai simt cateodata si acum ca traiesc;
Cand ochi sunt tintiti catre mine.
Si-n tipete,priviri si-n zambet trupesc,
Tresar cuvinte reci…suspine.

Acum inteleg de ce-s colorat!
Si sufletu-n mine nu-nvie.
Stiu tot acum!Sunt blestemat!
Sunt un fluture de hartie!