primăverile se suprapun
precum mașinile într-o parcare supraetajată
la ultimul etaj
sufletul se întinde pe spate cu mîinile sub cap
sub un cer de duminică după amiază
gîndurile zboară
baloane cu helium umplu neantul
cel roșu în formă de inimă va ajunge primul
la ziua aceea de martie

soarele atingea pămîntul într-un unghi firav
ochii alergau
să te prindă cu retina
rămîneai pe ea nopți întregi
începusem să clipesc des
mîncam puțin
încolțiseră-n mine bulbi
fără răspuns
plini de sevă
mă întrebam
ce formă vei da frunzei
în ce nuanțe-mi vei îmbrăca petala

brusc a urmat decembrie

bulbii au rămas îngropați cu seva în ei
primăverile au continuat să se suprapună
precum mașinile din parcarea de mai sus
acum, s-ajung la ultimul etaj
trebuie să iau liftul