neantul ar putea fi intervalul dintre două sunete dar
carnația sunetului e la un semiton de umbră
eu nu cunosc decât două voci
pe a ta și a restului lumii
un fel de zgomot al punctelor cardinale în derivă

vocea ta e moale ca o piele de căprioară
cu care-mi lustruiesc ochelarii
a lumii băltește undeva lângă poartă
oglindă suflată cu soluție de argint
în care unii scurmă să ne afle secretul

laringele tău e doar un fagure din care au fugit fluturii
sau o nadă a peștilor înșirați în rânduri asimetrice
cu o întreagă partitură imprimată pe solzi
dar să aveți grijă!
ei pot fi descifrați doar o clipă înainte de a-și lua zborul

vă rog ce scrie pe parbrizul acesta?
cimitirul evreiesc al peștilor
și ploaia tamburinează un kaddish

în deșertul gobi cactușii aplaudă dimineața picăturile de rouă
tu îți desfaci cozile împletite
eu caut printre zulufii tăi un pergament
cu ultimele cuvinte ale lui iisus
ele se sparg și galbenul roșiatic se umple de lumină

la sfârșit ne vom dezbrăca de glas ca de o haină de scafandru
vor crește spini peste el o sută de ani
până când cineva va toarce din fus un vis uitat
veștmintele vechi primenindu-se îndată

când desfaci oul să nu arunci semințele
vor încolți la primăvară
orezul e un ciob de grâu
grâul e un sâmbure de măr
mărul e doar un glob străveziu
cu miezul aidoma unui dinte al lunii
care la eclipsă se aruncă în neant ca la bowling

ea este jumătatea otrăvită a mărului din poveste
poți s-o arunci într-o clipă tititez pe un mal
se va da rănită precum o vulpe
apoi o să-ți mănânce toți peștii

și mai e ceva

luna are un dar
îți spune fără greș care mână ți-a fost tăiată