Peste-amarul dimineții,
După ore de coșmar,
Se-ntrevede-o zi senină
Fără gândul cel hilar.

Îmi șterg pleoapele cu seamă,
Ridic mâna și o-ntind
Spre fereastra aburită,
Care ochii o cuprind.

Și încep a vedea pomii
Care dau a-nmugurii,
De la soarele măiastru,
Cu-a lui raze aurii.

Iar prin crengile uscate
Bate-un vânt mai domolit.
Eu deschid ușor fereastra
Și-i spun:"Bine ai venit!"

Că de-atâta așteptare
Și obrazul mi-e uscat.
De speranța revenirii,
Lacrimile au secat.

Nu mai este dimineață,
Orele nu-s de coșmar.
Ziua este mai senină
Fără gândul cel hilar.