Și literele sunetelor în cerneală obosită s-au topit,
Pentru că, de febra suspinului, tâmpla încă doare,
Pentru că nu pot decât să doresc eliberare
De trist.

Cântecul de-adio s-a plictisit a fi cântat de-aceeași rimă ludică
Și doru-mi s-a prefacut în ars de sine.
Ce nu mai poate face eul meu din mine?
Un rămas bun uitat pe noptieră?
Un clar de lună pentru lup pierdut de haită?

Hai să nu ne mai jucăm cu poezia asta,
Hai s-o lăsăm scrisă pe un gând,
Mi-e lene, foame și mi-e picant... de lume.
Vreau doar să nu mai tremur când te văd
Să-mi fiu stăpână doar eu mie,
Nu sclav, cățel sau lup.