Poveste cu trenuri

Câteodată noaptea aud trenurile
Și simt cum toate barierele îmi cad
La trecerea trenului cu șuier ușor
Sunt așa de grăbite trenurile astea
când curg curg curg
În iuțeala sângelui meu
Prin orașele gări
Prin gările suflete
Coloană a infinitului de metal
Frângându-și șira spinării
de calea ferată
de câmpia panescă a suferinței noastre
Aud, aud trenurile
trenuri vechi și sordide
trenuri gemând spasmodic sub încărcătura umană
trenuri care put
și care plâng amar
ruginit
prin tunele

Iar trenul ăsta
șerpuit și stângaci
vânător și vânat
sunt doar eu…
căutându-te prin gările suflete