tatălui meu

Am vrut o poezie să-ți dedic
în marea trecere spre veșnicie
dar copleșit de al timpului nimic
am amânat această reverie

Mereu în gand tristețea mă răpune
când mi-amintesc de iarna cea geroasă
când sufletu-ti era o rugăciune
iar trupul tău durere nemiloasă

În ziua-ceea lungă de sabat
desi convins că pleci in nemurire
cuprins de multe lacrimi ne-ai rugat
să-ți cumpărăm iar lemne de-ncalzire

Noi am plecat cu toți pe la chindie
spre locuința nostră din Bănie
lasând bătrânii noștri-n bucurie
că ne-au văzut în iarna cea târzie

La două zile de la revedere
bătrânul tata a plecat spre astre
lăsându-ne în suflete durere
și multă jale-n inimile noastre

Cu sania cea trasă de doi cai
l-am dus la cimitir cum se cuvine
l-am asezat în lut pe-al nostru plai
să curgă prin atomi în noi destine