întunericul de sub tălpi
nu mai suportă neputința
pe care o plimb după mine

(deși îmi contorizează pașii
e partea care pleacă prima)

cu ultimele rămășițe
umple pământul -
singurul loc în care
mai trăiesc cei din mine

dorințele rupte din trup
deschid o altă fereastră

înghit cioburi de cer

profit de ocazie și plec și eu
cu ceva mai devreme
ca să-mi pot dovedi trecerea

însă nu-mi pasă
înăuntrul meu crește realitatea