Te-am pierdut cu 50 de respirații în urmă,
simțind cum te contopești
cu materia din plămâni...

Deocamdată sunt sclavul propriilor mele pleoape,
pentru că am mâini prea scurte
și nu le pot deschide manual...

Mișcările primitive
sunt paralele cu orizontul...

Dintre toate părțile corpului
activ a rămas doar capul,
muzeu plin cu tablouri vechi
unde este desenată o specie de ger
care sufocă...

Posibil că geamurile vor apărea de la sine
și te voi găsi din nou
printre peștii ce au scăpat de sub undiță,
printre pixelii ce nu știu să se ascundă în mulțime
sau printre pahare
umplute cu substanțe
ce nu vor vrea să ajungă neapărat
în sistemul digestiv...

Îmi țin degetele sub loviturile ciocanului.