Îmi aplec în palme fruntea,
Mistuită de văpaie.
Lăsînd doar vegherea nopții,
Cu durere să mă ploaie.

Îmi aplec în palme fruntea,
La lumina lumînării.
Numai flacăra-i se-ndură,
De a răspunde chemării.

Mult aș vrea în noapte-adîncă
Pierdută-n veac de robie,
Să găsesc,în zbucium,clipe
Să-ți destăinui dorul,ție.

Tu puternic,visătorul,
Nălucire în delir.
Mult aș vrea să simți durerea,
Suferința-mi de martir.

Dar eu plec,spre alinare,
Iau cu mine universul.
Rămîi tu,dulce iubire,
Alinîndu-te cu versul.