Un cantec funeral pentru toti
ma simt lipsita de inspiratie
sa te descriu Mama draga
cuvintele nu-si mai au rostul
sa descrie durerea, oboseala
vanataile ce ti le facea
acei ochi mici si negri
acele lacrimi amare de atata suspin
doar tu ii luai viata si bucuriile
de multe ori o lasai sa priveasca geamul mic de la balcon ca
sa vada oameni fericiti
viata usoara cum se impletea in calea lor
si cum Dumnezeu presara doar fericire, bomboane, papusi si rochitze scumpe
si imi amintesc cum plangeai si tu dupa acea papusica cu par blond
ti s-a promis ca o sa fii printesa
ca o sa conduci
ca o traiesti in castele de cristale
coronitele iti vor atarna pe capsorul fraged
si te jucai....sigura visand....cu flori de papadie ce sclipeau ca aurul...
si visai singurica in acel colt ai vietii tale chinuite
incercai in bezna sa prinzi stele la care nu ajungeai
dormeai pe podele umede, desculta, cu manutele reci

te incalzeai cu lacrimile fierbinti ce iti curgeau pana in zori
si nu intelegeai de ce unii au si altii nu
unde era mamica mea ce o chemam?
mamica mea ce trebuia sa fie langa mine sa ma incalzeasa?
sa ma iubeasca...

si zi de zi, ora de ora, viata de viata
tu primeai palme grele si reci
si fetisoara ta mica si alba se facea rosie
inca iti mai simt impregnata amprenta ta pe piele
si tipete lungi si grele...
alcoolul tipa....si tata radea din mormantul lui mereu
neputincios sa ma salveze
si ma privea din sicriul lui negru
si pamantul umed tacea si inghetata mereu
si era mai mort ca niciodata
Dumnezeu nu mai exista pentru ea
Demonii parca au pus stapanire pe ochisorii ei negri si pe sufletelul ei ce se zbatea sangerand sa traiasca
ce se zbatea sa spere mereu la Rochite si Iubire
si veni si ziua in care calendarul vechi si ros de pe perete arata ca implineam doar 6 ani...
si vor mai urma inca alti 6,66,666
...