Destine
- I -

E toamna si e frig
Si-s multe frunze moarte,
Spre cimitir un dric
Se-ndreapta printre soapte.
Doi armasari nervosi
Si cu valtrapuri scumpe
Cara-un cosciug frumos
Sculptat cu flori marunte.
Si drumul este plin
De multa lume buna
Ce se intrece-n vorbe
Si toti grabesc sa spuna,
Ce om a fost defunctul
Ce caracter aparte,
Ce nobil si distins
Ce personalitate,
Cum s-a luptat sarmanul
Cum si-a distrus dusmanul,
Si cate si mai cate
se discutau in soapta
Pe drumul care duce
La-ntunecata groapa.

- II -

Pe-o ulita dosita
Pe sub copacii goi,
Trece un car alene
Cu greu tras de doi boi.
In urma lor paseste
Prin gloduri reci si mari
O tanara femeie
Ce plange cu amar
Si mult e amarata
si-i suparata tare,
Ca ii muri barbatul
Bolnav de galbinare.
Grea soarta a-ncercat-o
Si o s-o mai incerce
De pleci cu greu-n viata,
Tot cu greu se sfarseste.
Acuma, doar fecioara
Sa poata s-o ajute
Sa-si creasca copilasii
Sa aiba pace-n suflet.
Ca de-o fi sanatoasa
Pe toate le va face
Sa aiba spor in casa
Si hrana-n poloboace.

- III -

E toamna si e frig
Si-s multe frunze moarte
Spre cimitir un dric
Si-un car cu boi se-ndreapta.
Bogatu' trece primul
Saracu' mai asteapta
(De parca nu-i inghite
aceeasi rece groapa).
Cu mare fast si pompa
E dus Distins Bogatu'
Si cinci popi grasi ii canta
Ca doara colo-n groapa
Nu tot viermi-l mananca.
Saracu-i ingropat
In fund de cimitir
Si-un popa ragusit
Care abia respira,
Ii canta din prohod...
Nu mult, sa nu lesine.
Apoi cu-n gest grabit
Arunca cu pamant
Si face-un semn la cioclu
Ca-i gata, si... atat.
La groapa lui Bogatu',
Se-npart colaci cu miere,
Colive mari, frumoase,
Stergare scumpe, mere.
Sarmana-n schimb inparte
Ce a putut s-aduca
Sa-i fie pe cea lume;
Un covrig ars si-o nuca.

- IV -

In cimitirul trist
E frig si bate vantul
Si-n doua locuri mari
E rascolit pamantul.
Intr-un loc e un om,
In celalalt e altul.
Aici nu mai conteaza
Daca-i Distins Bogatu',
Sau de e Biet Saracu'.

16.01.2003