agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-26 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
1
Am dus mâna ușor pe deasupra capului Și aerul a luat înfățișarea unei femei Cu mâini de aur și părul de smoală. Atunci am mai dus o dată mâna prin aer Și am rupt o bucată de suflet Pe care am legat-o fundă În părul femeii cu trupul de aer. Deodată din brațul meu au început să cadă Cascade luminoase Pe care femeia de aer le culegea în palmă Și le lăsa să zboare păsări către suflet. "O, Ranna, niciodată nu te-am presimțit Atât de frumoasă Și niciodată n-am bănuit că te vei naște Din visul meu ca dintr-o scoică." O amețeală de frunze uscate mi-a trecut prin vertebre Și toți au înțeles că numai sânul frumoasei Ranna m-a turburat Aș fi vrut ca sânul să fie un pian, Dar sânul era o algă, Aș fi vrut ca sânul să fie un munte sau un ocean, Pe care să-l închid în suflet ca într-un sertar, Dar sânul era de oglinzi. Atunci am ridicat din inimă o sabie Și am despicat tăcerea care urzea pânzele de in Din vocile noastre. Deodată am cuprins-o în brațe și am sărutat-o lung Până când toate pădurile s-au scurs prin sângele nostru. 2 Apele sunt mai verzi când cerbii se înfășoară în oglinzi. Din oglinzi apele fug cu pădurea în brațe Și înșiră șerpi pe la fiecare casă. Ranna cunoaște șerpii după felul frunzelor în care inima se lasă adormită. Eu sunt totdeauna pe aproape. Mâinile mele simt când iubirea se apropie. Un felinar a căzut pe o frunză. Un domn trece și îl salută respectuos. 3 Dintr-o vitrină manechinele au plecat la plimbare Lăsând imprimată pe geam umbra lor care a devenit un pian La care trecătorii se opresc să cânte game. Ranna a cules multe game și acum cu brațul plin Va putea să construiască un ocean Și o corabie pentru navigat prin întuneric. Mâinile au început să se destrame ca o plapumă Din care lâna curge afară ca undelemnul de candelă. Aerul este de pâslă. Corabia e gata pentru navigat. Trecătorii se îngrămădesc către tunel Cu gândurile așezate frumos În buzunarul de sus de la haină, Gata pentru orice întrecere Pentru orice luptă. Armele sunt excluse de la început. Acum numai luptătorii pot trece unul prin altul Ca un deget prin toate inelele. La ochi este admis orice monoclu. La pupă e numai Ranna care își sărută singură degetele. În picioare poartă un pantof de bal Și un pantof de călătorie. Pantoful cel de bal e transparent Și cântă fără coarde o melodie Pe care vântul o duce mai departe Către inima cutie Din care chibriturile sar Cu flăcări ce se întind ca un pod, Peste care toți peștii din fundul mărilor Sunt invitați să facă salturi mortale. 4 Corabia nu se oprește din mers Decât în nodurile de la frânghiile întinse de pescari De la un capăt la altul al străzii, Ca niște pânze de păianjen. În dragoste umbrele servesc pentru echilibru. Ranna își duce umbrela pe frunte ca pe o stea. Pe sub umbrela ei trec autobuzele încărcate cu păsări de sticlă Servind îndrăgostiților ora exactă. În fiecare floare e un pavilion Unde îndrăgostiții se întâlnesc Să se privească între ei, fără lunete. Aici Ranna se lungește pe un divan Și își așteaptă iubitul. O frunză se clatină Și iubitul ei alunecă printre frunze Ca o rață sălbatică printre corăbii Și se apropie de ea Ducând pe umeri un vas mare cu fluturi Pe urmă se apleacă Scoate fluturii unu câte unu din vas, Le pune câte o stea în aripi Și îi lasă liberi să se așeze în părul Și pe brațele ei. Cu fluturii în păr și pe mână Ranna deschide ochii, Se ridică de pe sofa, Deschide o fereastră, Și își aburește oglinzile. Acum sticlele își recapătă conținutul Căci sângele face explozie în artere. Sângele este vinul îndrăgostiților Iar dragostea este ozonul care primenește Aerul sângelui. Iubitul își pregătește jobenul și batista pentru dragoste. Urmează marea tăcere. Ranna se îndreaptă în vârful picioarelor Către inima ei. Păsări sălbatice izbucnesc din inimă. Inima este ridicată în amândouă mâinile Până la înălțimea ochilor. "Ce frumoasă ești Ranna! Trupul tău curge pe lângă mine ca o apă, Vocea ta e o ventuză Care se aprinde în fiecare floare Când îți atinge mâinile. Părul tău miroase a bună-dimineața, Buzele a scoici Cu apele închise înăuntru. Te iubesc pentru că semeni cu o stea-de-mare, Pentru că porți ciorapi de fum." 5 Arborii sunt instrumente de optică. Prin ei pădurea privește în albumul cu fotografii, Pe care potecile îl oferă trecătorilor Când sunt urmăriți de șacali. În pădure șacalii au în dreptul inimei o fereastră Unde seara merg și își pregătesc mâinile pentru zbor. Când fereastra este deschisă pădurea se târăște prin ea Ca o mireasă cu trena purtată pe mâini de fete Cu rochițele cusute din piele de reni. Râurile sunt brățări pe care pădurea le poartă pe mâini. Dacă rupi o frunză și ți-o lipești pe frunte Din copaci cad sute de ape Purtând fiecare câte o stea pe mâni. Copacii merg la dans cu mânecile sumese. Păsările îngrijesc coafura pădurii Punând agrafe cuiburile lor. Când luna este absentă pădurea se descalță Și își spală picioarele Cu apă din cântecul păsărilor. Apele se adună sub o pleoapă De unde alunecă luând înfățișare de oameni Care merg la horă. Somnul aduce borcane cu dulceață Și ulcioare cu vin Pentru păsări și pentru oamenii din pădure. Viorile au câte un copac în plus. Dacă îți lipești obrazul de el Pădurea îți desenează pe inimă Un cântec cu zăpezile topite. Umbrele se dezlipesc de pe obiecte Și capată viață proprie. În frunze gușterii vin și aprind lampioane. Cu un lampion în mână umbrele sunt corăbii Navigând prin scoarța copacilor. Fiecare copac e un ocean Pe care îl duci la ochi să privești Prin el orizontul. Dimineața corăbiile sunt spălate pe dinți Cu apă de fluturi. Copacii încep să viseze odată cu ivirea zorilor. Un coșar mătură copacii pe dinăuntru De șacali și de umbre. Coșarul e limpede ca o sticlă de ochelari. În el se adună toate cântecele pădurii Și se prefac în oglinzi. Ranna își privește gândurile cum se retrag în artere. O floare privită prin oglinzi Seamănă cu o cireadă de capre sălbatice. 6 Mă simt greu. Mi-am petrecut noaptea alergând prin curte Cu o stea-de-mare, în echilibru, pe inimă. Sufletul meu e o apă stătută. Am sărit în stradă și m-am lovit de întuneric Ca de un zid. Ranna a ținut pumnii strânși Până când zidul a izbutit să-și facă loc prin mine. O pădure trece pe lângă noi cu brațele încărcate cu farfurii Pe care le taie pe jumătate cu o foarfecă Și le împarte la trecători. Prin tunel se plimbă perechi de îndrăgostiți Fiecare ducând o pădure în mână. Apele și câinii duc câte o cană cu lapte. Tunelul a fost construit din inimi. Zidul de sus este tăiat felii subțiri. O cântăreață leagă toate cărămizile de vocea ei și cărămizile se aprind. Cântăreața este îmbrăcată într-o rochie de sticlă. Se văd corăbii trecând prin ea. Îmi fac loc printre corăbii. Cântăreața invită pădurea la dans. Mă duc la fund și mă ridic cu o corabie pe spate. Întunericul mângăie luna pe frunte cu o floare. Pantofii din picioarele cântăreței Îmi povestesc despre o călătorie Pe apele unei mâini. Acum zidul se deschide și trenurile se opresc la intrare. O pădure se apropie cu pași gigantici de tunel. Peștii fug din artere. Fac un salt este o fereastră deschisă în inima mea. Întunericul a rămas de partea cealaltă. Îmi simt mâinile crescând ca o plantă de noapte. Sărind mi s-au stricat luminile de la haină. Înlocuindu-le am izbutit să-mi recapăt vocea. Dintre perdele Ranna face loc dimineții să intre în cameră. Cu lumină pe mâini Ranna este o pasăre cu aripi de fum. 7 Degetele marinarilor au supape Prin care oceanul își face loc printre oglinzi. De la o mână la alta frânghiile se rup Și gândurile fug să nu poată fi atinse de păsări. Când oglinzile se prefac în aburi Corabia devine un flaut Din care pădurile se scurg Ca niște păsări de apă. Marinarii au totdeauna grijă să potrivească luminile După lungimea catargului. Pe marginea apelor verzi Aburii s-au transformat în vapoare Acum sunt invitate la viață. Marinarii cunosc păpurișul De unde cresc apele. Apele copaci uriași, Apele șerpi ultra-violeți, Apele mâini ce se întind La marginea somnului. Marinarii au sufletul plăsmuit Din vulcani aruncând lavă, Din alge prin care somnul Își trece acul de mărgean. Când marinarii sunt visători Vaporul e o mână alunecând prin păr Culegând în panere transparente Fauna și flora apelor. Acestea întind păduri Pe neliniștea din inimă. Cu inima în mână marinarii Cuceresc orizontul, Îl duc la ochi ca pe un monoclu. Sufletul se ridică pe catalige Și rupe corabia în mâini. În pădure copacii au înălțimea apelor. Acestea sunt săgețile Care alunecă din arcul vânătorului. Lupii au ferestre în loc de brățări. Dacă arunci un pantof pe o fereastră Oceanul se cațără pe zid ca o pasăre. Cu un voal țesut din mâini de ceară Pe față, Fără să-ți acoperi ochii, Poți să treci peste corabie cu inima în mână Ca un ocean când își înhamă caii pentru călătorie. Câinii de vânătoare își rod visul în dinți Ca pe o mașină de cusut. Când corabia se apleacă cu o vioară la gât Peștii sunt coardele care atrag din fundul oceanului Pe mâncătorul de umbre. Catargul e fierul cald care ondulează părul oceanului. În fiecare inimă e o stradă de fum. Neliniștea se urcă pe catarg fără cuvinte Ca o flacără când trece prin tunel. În pădure oamenii și-au făcut pentru muzică Instrumente de carne. Acest violoncel cântă când îi dai să bea Un pahar cu rachiu. 8 Somnul a trecut pe lângă noi ca o lampă. Tu ți-ai deschis inima Și lampa a luminat încăperile cu pereți de ape. M-ai invitat la o călătorie în inima ta. Pădurile costumate în fete cu picioarele desculțe Au venit să ne întâmpine cu buchete de oglinzi, Tu ți-ai spălat mâinile în oglinzi Și atunci o pădure a început să danseze. Acum pădurea seamănă cu o capră sălbatică. Acum seamănă cu o ploaie măruntă. Fiecare frunză e un instrument de muzică Vântul face din frunze viori. Orice frunză când o atingi cu degetul e un pian. Când o scuturi puțin e o harfă. Cerbii fac din frunze arme de vânătoare. Tu ai făcut un vin din care mi-ai oferit să beau. Din alte frunze ai făcut caii pe care i-ai înhămat la trăsură. Călătoream nevăzuți. Pentru semenii noștri eram o insulă Care plutea pe deasupra capetelor. Þi-ai descălțat cuvintele Și în vârful picioarelor au început să danseze. Mâinile s-au făcut păsări. Sânii s-au făcut struguri. Am mers mai departe Fără busolă Numai cu dorința de a străbate necunoscutele ape. Þi-am spus: Iată insula mea, Să trecem pe lângă ea travestiți în păduri. Mi-ai răspuns: vreau să plantez pe insula ta hyppocampi. Suntem pe insulă. Þi-am spus: să nu atingi pământul cu piciorul stâng, Pe aici sunt canibali, Plantele sunt canibali. Mi-ai răspuns: sub piciorul meu stâng Canibalii se vor îmblânzi. Apele care locuiau pe insulă Þi-au ajutat să plantezi hyppocampii. Canibalii au așteptat până ce ai semănat hyppocampii, Apoi au venit să te mănânce. Atunci ți-au căzut mâinile la pământ Și pe locul acela s-a ridicat un zid de fier. Þi-am spus: e deajuns să treacă de partea noastră O singură plantă și vom zbura. Mi-ai răspuns: toate plantele vor trece de partea noastră Trebuie să ai puțină răbdare. Pe urmă vom izbuti să îmblânzim canibalii. 9 Drumul este privit deasupra unei lămpi. Iată: se văd cifre scrise cu cerneală simpatică. Prin mâini alunecă femei de apă. Tu te-ai legat la ochi cu o pădure. Mi-ai spus: va trebui să coși palmierul acesta de mâinile mele. Lângă tunel ne așteaptă caii de fum. Insula plutește în aer ca o fantomă. Canibalii apar travestiți în căni cu lapte. O pasăre de frunze mi-a căzut la picioare. Mă privesc în carnea ei ca într-o oglindă: Văd inima mea care acuma este un acvariu. Aici hyppocampii au un manej pentru curse de trap. Tu te apleci din fuga nebună Și cu o mână culegi scoicile Iar cu alta îți faci loc prin apă. Insula este trasă de lebede. Plutim în aer. Înlocuim hainele cu aripi. Canibalii ne urmăresc: Ei sunt aburii care dimineața se ridică din munți. Tu îți aprinzi lămpile. Din șerpi ți-ai făcut plasă de fluturi, Din mâini ți-ai făcut flori. Din sâni ți-ai făcut ape. În tunel crește o plantă care seamănă cu o femeie Când se privește în oglindă. Cu ramuri de carne Cu frunze de păr Se apleacă spre noi cu o vioară în mâini. Tu te apropii de ea Să muști dintr-un cântec. Melodia ți se topește pe buze ca o apă. Acum semeni cu o corabie plutind Pe mările de la sud. Ești mai frumoasă ca o pădure. Seara a început să curgă pe lângă noi Ca un fir de lână Care se destramă dintr-o mănușă. Dacă îți atingi mâinile de zid Apele te sug înăuntru Ca pe o hârtie de turnesol. Strada pe care te plimbi fumegă Din inima ta Cu haina deschisă la gât ca o fântână. 10 Lacătele se rup. De o sfoară sunt legate mai multe mâini. Din aceste voci se vor construi orașe Pentru oameni și animale. Plantele au ajuns la manej. Pescarii întind năvoadele pentru curse. Un pahar cu vin roșu este lăsat între năvoade. Pescarii au grijă să așeze pe fiecare copac Câte o pasăre de sticlă. Ușile se deschid. Plantele se îngrămădesc către ieșire. Vinul face un salt din pahar între plante. Oamenii plutesc în aer. Fumul se risipește cu mâna. Se aud voci: "Pe aici vor trece berzele". "Dacă mă lași să te mănânc voi putea zbura". "E o lipsă totală de înțelegere, Dacă vii și tu vom învinge!" Întâiul năvod. Al doilea năvod. Toate năvoadele sunt trase la mal Pescarii călătoresc desculți. Obrajii lor sunt mânjiți cu var. Un mic repaos. Inimile reîncep să bată. Plantele se aprind. Clopotele au început să lovească puternic în carne. Iată, zburăm! Ne depărtăm de insulă. "Aruncați mașinile peste bord, Păstrați cutiile din care v-ați născut!" Inima ta s-a închis ca o carte. A trebuit să căutăm alt drum Pădurile sunt lângă noi. Visele îți curg pe mână ca nisipul Dintr-un ceasornic. Ești albă ca o grădină de palmieri. Oceanul se retrage în frunze Ca trenurile pe linia de garaj. "Iubitule, viața e o cutie cu jucării, Ai aici soldații de plumb Pe care îi poți topi în gură". "Iubito, sunt lângă tine și te ascult". Autobuzele s-au oprit în năvoade Trecătorii se opresc în năvoade. Corabia trece nevăzută printre pescari. Străzile sunt pisici Lângă tunel. La manej a plouat cu fete de jăratec. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate