Ce mai aștepți? Ascute ne’ndurător tăișul
Și scurmă-n trupul veșted arsura clipei nadă,
În piatră-ncinge aprig sub cerul alb suișul,
Tălmaci la poarta iernii, vâltoare-n canonadă.

Ce mai aștepți? Pândește înfiorarea oarbă,
Vremelnic pârguită în stihuri nerostite,
Și sorii în derivă, ce straniu or să soarbă
Amurguri dăltuite în vămi demult plătite.

Ce mai aștepți? Dă bice poruncilor supreme
De-a lungul și de-a latul infirmei lumi păgâne,
Domoală mai așteaptă lumina să mă cheme,
Mi-e fără umbră toamna, în albii seci rămâne.