Într-o ilustrație veche - îndepărtată torță nestinsă,
am cântat pe malul Balticei pentru Clara,
i-am cântat scobitura genunchiului drept
din care sorbeam vinul roșu cu primăvara;
i-am cântat gângăniile de demult
închise în capcana colierului de chihlimbar
cu care își împodobea albul de pe piept.

Goi,
amândoi pe blănuri de urs
ascultam mercenarii ce-n zumzet de stup
pe creneluri încercau aplecați peste arcuri
coardele noi de mațe de lup.
Prințesa topea cu sânii gheața de pe vitralii
să cercetăm la lumina aurorii boreale
cu dosarul cu plante legat în piele de ren
ierburile aduse de Marco Polo.
Prin ostroave însorite,
la margini de lumini, pe acolo,
se spune că oamenii umblă ca noi amândoi
în fața focului din cămin:
goi.

Un înger uriaș în cântecul meu de altădată
cădea cu aripile arse mișcând voios din cotoare.

Atât a fost -
un Înger refuzat și un blestem:
"Te vei risipi ca apa din izvoare,
în alt ev vei purta pălărie,
ghete cu talpă de carton și baston".
Flămând de stele el a murit pe trotuar.

Mâine - azi, aici se va pune placă de marmură
și pentru trubaduri se va ridica un osuar.
N-am bănuit că târziul a venit,
că sunt singurul de la 1200 printre roboți și caii-putere;
ah! în mine se află un ierbar,
o algă neagră, amară, mi-a crescut în orbite în tăcere.
Pe drumuri necunoscute
rătăcesc îmbrăcat în zdrențele pielei de ren -
Numai liniile destinului ce mi se-ntretaie în palmă
străbat liniștea cu vuetul unei ciocniri de tren.

Știu numai de Clara, prințesa din turn
și de vântul sărat cum dinspre Baltica bate cu invidie,
știu de limba Clarei când o prindeam între dinți
cum zvâcnea și se răsucea ca o stridie.