Mai departe ziua devenea noapte
Într-o încleștare mult prea nebună.
Doar cu ideile noastre,niște simboluri
Ale unei lumi prea dezgolite
De forță și aprinse scântei,
Aveam în minte tăcere și imense goluri.

Despădurită visarea străbate năucă
Cu viteza unui tren milenar
Gara așteptărilor fără speranță.
Degeaba îți despletești șuvița căruntă
Ce pare doar o călăuză ce în zadar
Speră să-și mai ia o mini vacanță.

Ne întâlnim unde-i năpraznica așteptare,
Iar clipele nebune dau fără chef ocol.
Chiar din depărtare de îți zâmbește
Prea supusă și ascultătoare zarea,
Ești un actor timid lipsit de rol
Ce nu-l încântă nici un val,nici marea.