agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-03 | |
Olguța voia să se sinucidă
de o oră stă pe acoperișul blocului D5 cu picioarele în gol blocul D5 are șase etaje iar la parter un magazin de amanet și o casă de pariuri sportive primul a văzut-o waldo, el merge de regulă cu privirea pe sus apoi s-au strîns și alți curioși unii doar să piardă timpul în pauza de masă dar Olguța nu era foarte hotărîtă dacă să-și ia viața sau nu nu sări, Olguța! îi strigau babele, tinerii emo, vrăbiuțele candidații lipiți pe stîlpi cu aracet plopii din parc aliniați ca niște lumînări sări, Olguța! o îndemnau alții mai ales bețivii ieșiți din barul lui sorin cu o viață toți sîntem datori iar casa de pariuri sportive a schimbat biletele pe care le-a vîndut cît ai spune hop Olguța s-a descălțat de pantofi i-a aranjat frumos lîngă ea apoi și-a scos ciorapii, și toate hainele una după alta pe care le-a întins frumos pe sîrmă consumatorii din bar și-au adus și ei sticlele de bere pe care le-au băut ca într-o piesă de teatru Olguța voia să moară frumoasă se gîndeau toți dar Olguța tot nu sărea pompierii și-au adunat plasele gospodinele și-au luat sacoșele vrăbiuțele au zburat după insecte străzile răsuflau aburi de alcool prin capace de canal și soarele apunea ca într-un documentar românesc Olguța dădea semne de plictiseală Olguța dădea semne de plictiseală și rezolvase toate integramele din revistă după aceea s-a îmbrăcat la fel de meticulos a strîns într-o pungă toate gîndurile de plastic căzute pe acoperiș și a plecat acasă unde știa că n-o așteaptă nimeni hai să mergem și noi acasă a zis waldo a fost o zi interesantă deși nu prea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate