Mușc din culoarea timpului dezlănțuit
ce-mi prinde în gheare trupul sfâșiat
De căutare, de dor, de intrebări.


Mă cațăr pe ziduri umede, lucioase ca gheața
Alunec pe mucegaiul ce sufocă piatra
ascunzând în ea nemurirea.

Roșul cerului la apus
lovește violent căutarea-mi.

Noaptea se-ntinde neagră
ca veșnicia
Durerea adâncă ascunsă de veacuri
Freamătă cenușiu.

Cad !