În beciul meu, revad condeiul,
De partea cui a fost acesta?
Unde, cand si de ce n-a fost doar, doar al meu?
Doar al omului distins,
Doar al farului etern,
Doar a imparatiei dor. A casei cer, a scaunul ravas.
A imbinarii, a despartirii, a iubirii, a tainurii
Si.
Si a cui? A traiului greu.
A greierului zambaret, a lunii oarbe, a craiului nemilos, a obstilor nedescrise. A tuturor, dar nu al meu.
De ce? Cu ce? Pentru ce?
Cu ce am gresit?
Eu insul distins,
Eu farul etern. Dar eu?
De ce eu? Am fost.
Voi fi, dar nu sunt si nici nu stiu.
Chiar daca lumea a tremurat,
Poate doar iubirea, doarr fericirea. Ce fericire?
Care iubire?
A dainuit iubirea. A dainuit.
Peste mine.
A cui iubire?