Tu miroși ca pădurea iubite,
vise-mi ard zăpăcite-n mirare,
când spre ceruri se-nalță iubirea
și se-ntoarce-n privirile tale...

și se-ntoarce albastră în privirile tale...

Când m-atingi îmi zboară păsări din piept,
săgetându-ți cerul ciudat
și lumina în mine se frânge,
când din viața mea ai plecat,

când din viața mea ai plecat...

Și când mintea constant te reneagă,
tu rămâi doar durerea de cord,
să nu știu că mor din iubire,
când bătaia se-oprește-n fiord,

când bătaia se-oprește-n fiord...

Doar minunea-ți străpunge retina,
o mai văd uneori în oglindă...
Oare știu că ființa mă doare
findcă trupul și suflul.......................

fiindcă trupul și suflul nu mai pot s-o atingă...?...

Și sub cerul greu de culoare,
mi-e iubirea fluviu rănit...
Văd că dorul se face că doarme,
când vag știu din nou c-am iubit,

când vag știu din nou c-am trăit...



Ciclul: Ultima scrisoare de dragoste



14 Aprilie 2008