I

Și-așa, mereu, spre-azurul negru
Răsfrânt în marea de topaz,
Vor funcționa în seara-ți crinii -
Cinstire pline de extaz!

În vremea noastră dominată
De sago, când Plantele sunt harnice,
Crinul va bea dezgusturile albastre
În Prozele tale evlavioase!

- Crinul domnului de Kerdrel,
Sonetul anului o mie opt sute treizeci,
Crinul ce i se oferă unui Menestrel
O dată cu garoafa și busuiocul!

Crini! Crini! Nu prea se văd!
Iar în Versul tău, asemeni mânecilor
Unor Păcătoase cu umbletul dulce,
Freamătă mereu aceste flori dalbe!

Totdeauna, Scumpule, când faci baie,
Cămașa ta cu subsuori bălaie
Se umflă în adierile matinale
Care trec prin imundele flori de nu-mă-uita!

Dragostea nu trece prin vămile tale
Decât Liliacul - o, leagăne! -
Precum și viorelele de pădure -
Scuipaturi îndulcite cu larve negre!...

II

O, Poeților, când ați avea
Rozele, inspiratele Roze,
Roșii pe tulpinile unor dafini,
Și umflate de o mie de octave! -

Când Banville ar face să ningă cu ele -
Roze sângerânde, rotitoare,
Care învinețesc ochiul dement al străinului
Cu lecturi rău-binevoitoare! -

În pădurile și pășunile voastre,
O, prea pașnicilor fotografi,
Găsiți o Floră destul de variată,
Aidoma dopurilor de sticle!

Aceleași plante franțuzești,
Þâfnoase, ftizice, caraghioase,
Prin care navighează pântecul
Baseților, pe înserate;

Mereu, după înfiorătoarrele planșe
Cu Lotuși albaștri sau cu Floarea-Soarelui,
Stampe roz, subiecte sacre
Pentru fetele care se duc la împărtășanie!

Oda pentru Așoka cadrează
Cu strofa în formă de fereastră de bordel;
Cât despre Părăluță, niște fluturi grei
Și strălucitori își depun găinațul pe ea.

Plante vechi, galoane vechi!
O, bobârnace vegetale!
Flori bizare din vechi saloane!
- Nu pentru șerpi, ci pentru cărăbuși

Sunt acești grăsuni vegetali înlăcrimați,
Pe care Grandville i-ar fi lăsat la lizieră,
Și pe care niște astre rputăcioase, cu vizieră,
I-au alăptat cu vopsele!

Da, balele voastre de fluiere
Dau niște glucoze prețioase!
- Crini, Așoka, Liliac, Roze,
Sunteți ca niște ouă prăjite în pălării vechi!...

III

O, Vânâtorule ce-alergi
Desculț prin a lui Pan grădină,
Nu poți, nu trebuie să-ncerci
Botanica s-o știi mai bine?

Mă tem că ești în stare să aduci Cantaridele
După Greerii roșcați,
Aurul din Rio după albastrul Rinului -
Pe scurt, Norvegia după Florida:

Dar, Scumpe Domn, Arta nu mai înseamnă acum
- Acesta e adevărul! - să îngădui
Eucaliptului uimitor
Să ducă în cârcă niște boa constrictori lungi cât un hexametru;

Până-aici!... E ca cum arborii acaju
Ar folosi, chiar în Guyanele noastre,
Doar cascadelor de sapaju,
Delirului greoi al lianelor!

- În fond, o floare, Rozmarin
Ori Crin, și fie moartă-ori vie,
Ce-i, lângă un găinaț marin
Sau lângă-un strop de luminare?

- Am spus ce-am vrut să spun! Iar tu -
Chiar stând acolo, -ntr-o cabană
De bambus, cu oblonul tras
Și, pe pereți, tapete negre, -

N-ai face altceva decât să freci
Niște flori demne de o Oise extravagantă!...
- Poate! astea sunt lucruri
Pe cât de ridicole, pe atât de arogante!...

IV

Să cânți, nu pampasul cuprins, primăvara,
De negre revolte înspăimântătoare,
Ci tutunul, și florile de bumbac!
Recoltele exotice să le cânți!

Frunte albă tăbăcită de Phoebus,
Spune mai bine câți dolari câștigă
Pedro Velasquez, Havana;
Dă-o-ncolo de "mare din Sorrento"

Unde se duc Lebedele cu miile, -
Strofele tale să fie niște reclame
Pentru tulpinile de manglier
Scotocite de hydre și de valuri!

Catrenele tale să plonjeze în pădurile însângerate
De unde să se întoarcă pentru a propune Oamenilor
Diferite sorturi de zahăr alb,
Pectorare și gome!

Să aflăm prin Tine ce sunt culorile blonde
Din munții plini de zăpadă, de la Tropice:
Insecte care depun ouă,
Ori licheni microscopici?

Găsește, am dori, Vânătorule,
Câteva garanțe înmiresmate,
Pe care Natura în pantaloni
Să le facă să înflorească - pentru armatele noastre!

Găsește, în preajma Codrului adormit,
Florile asemănătoare unor boturi
Din care bălesc alifii de aur
Ce ung coama întunecată a bivolilor!

Găsește, pe pășunile nebune, unde deasupra Albastrului
Tremură argintul pubescențelor,
Caliciile pline de Ouă de foc
Care se coc în mijlocul esențelor!

Găsește Ciulinii bumbăcari
La torsul nodurilor cărora zece măgari
Cu ochi de jăratec muncesc pe brânci!
Găsește niște flori aidoma unor jilțuri adânci!

Da, găsește în miezul unor negre filoane
Acele flori aproape pietre-celebre! -
Care să aibă, în preajma ovarelor lor bălaie și tari,
Niște amigdale rășinoase!

Servește-ne, Farsorule! - ești în stare -
Pe un taler de un roșu splendid,
Tocănițe de Crin dulceag, care
Să ne muște lingurile de metal Alfenid!

V

O să cânte careva Marea Iubire
Ce fură sumbrele Indulgențe:
Dar nici Renan, nici motanul Murr
N-au văzut enormii ciorchini albaștri!

Tu, ațâță-ne prin miresme
Isteria adormită în lâncezeală;
Înalță-ne spre candori
Mai virginale decât Madonele...

Negustor! colonist! mediu!
Rima ta va țâșni, albă sau roză,
Ca o rază de sodiu,
Ca un cauciuc ce se umflă!

Din negrele-ți Poeme, zboare -
O, Scamatorule, - dioptrii
Verzi, albe, roșii, flori bizare
Fluturi electrici, mii și mii!

Iată! e Veacul infernal!
Iar telegraficele fire
- Liră cu cântece de fier -
Orna-vor omoplații tăi magnifici!

Rimează-ndeosebi o poezie
Despre boala care macină cartofii!
- Iar dacă vrei să compui
Poeme pline de mister

Citite din Paramaribo
Pân' la Treguier, - fă rost, poete,
De cartea domnului Figuier,
Cu poze! - scoasă de Hachette!

(semnat: ALCIDA BAVA)