agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-12 | |
spre dimineață primul tramvai intră prin fereastra deschisă
felinarele aruncă lumini stinghere spre blocuri așteptăm vești de la capătul pământului mereu le așteptăm când ajung la noi e deja târziu obișnuiți fiind cu așteptarea le traversăm în grabă sau construim cu ele piramide poduri artificii diverse și mărunte retorici nostalgizante oamenii caută urmele noastre prin locuri ciudate pe unde nu am trecut niciodată * cred că am uitat începuturile oricum nu există un singur cuvânt care să le cuprindă pe toate cuvintele ne urmăresc deși noi am plecat de mult în călătorii fără să luăm în calcul posibila întoarcere suntem dezlegați de simțuri suntem îngropați în trupuri fără scăpare dar suntem iar asta ne este deocamdată îndeajuns era o vreme când lucrurile păreau pentru totdeauna parcă ieri sau chiar în minutul care tocmai s-a dus de la noi biciclete cu aripi o ceață argintie lăsată în urmă pești fosforescenți aruncați de ape la mal un decor în mijlocul căruia locuiam răbdători flota noastră era împrăștiată pe toate oceanele eram în vis și scriam despre noi ca și cum nu urma să mai plecăm de acolo oamenii caută urmele noastre prin locuri ciudate pe unde nu am trecut niciodată * în micuța prăvălie din cartierul de nord seara venea întotdeauna adusă de un pendul din lemn de trandafir eșarfa tinerei doamne care locuia în camera din spatele prăvăliei era parfumată în jurul ei aerul strălucea uneori și păsările desenate pe eșarfa ei cântau dincolo de zid era un câmp uriaș mai era și lună plină mereu oamenii spuneau că mai departe de zid nu poți ajunge ei nu văzuseră însă niciodată luna cea plină din spatele zidului și nici nu credeau în ea se spune totuși că într-o zi a coborât din luna aceea o femeie neagră purta o eșarfă cu păsări cântătoare uneori adormea în fereastră atunci din somnul ei se făcea dimineață și toată lumea era fericită oamenii caută urmele noastre prin locuri ciudate pe unde nu am trecut niciodată ascultă poezia în lectura autoarei
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate