Pereții zbiară şi se strâng în juru-mi
Zgomote de chitara îmi învăluie
Doliul în picături de dor
Simt că mă sufoc
Sub privirile tale
Lipsite de viată
Îmi sunt lacrimile
Ce-mi topesc obrazul palid
În râuri cristaline uscate.
Un aer ca de mormânt
Îmi tremură vălul
Negru de amar
Îți e acum sufletul
Ce şi-a pierdut copilăria...
Şi calea...şi viața...
Unde îți e zâmbetul
Acum ?
Chip de ceară
Ţi-a devenit nemurirea
Şi te topeşti în negura
Vălului meu...
Pământul nu mă poate îmbrătişa
Cum o făceai tu
Cândva...
Sau poate ieri...
Sau poate azi...
Sau poate acum...
Când ne pierdem amândoi
În mormântul unei iubiri ce nu mai e.
Pereții zbiară şi se strâng în jurul nostru
Cu un singur zgomot de ciocan.