În zori de ziuă, roua din grădină
Zîmbește unei doamne la plimbare,
Din fiece petală, stropi de soare
Reflectă'n pălăria florentină.

Din tot covorul se înalță, roșu,
Cu rouă în petale și parfumuri,
Un trandafir, cam copt, dar plin de fumuri,
Nebănuind că îl așteaptă coșul.

Stăpâna îl miroase'nfiorată,
Și roua lui, pe buze, o sărută,
O soarbe-apoi și inima-și ascultă,
Simțind un vis trăit încă o dată.

O amețeală dulce și fierbinte
O înfășoară, ca'ntro vie plasă,
Ea taie trandafirul și, spre casă,
Se'ndreaptă cu petala lui în dinte.