pășesc rapid grăbindu-mi urmele
spre ciclul de reîncarnare

se pare că într-o zi însorită oglinzile
au lăsat în urmă respirația-mi rece plină de alcool
sub cupola copacilor fără frunze

adun ochii peste mimica distructivă
a oamenilor de plastic
corzile mă trag spre un spațiu deformat
unde siluete strălucitoare măresc distanța
dintre călcâie și sol

momentul atinge
perfecțiunea

***

„nu mă ajutați!” – le-am spus îngerilor
„și vă rog, fumați din acest joint numit
muzică”

***

foarte departe – o formă agitată
în mijlocul unui lichid
cerc gri